DIN AVENTURILE UNUI MANAGER DE RESURSE UMANE…

resurse-umane

Oricine lucrează cu oamenii este de acord că diversitatea poveștilor de la locul de muncă face imposibilă orice tentativă de monotonie! Am ales un personaj generic precum Managerul de resurse umane deoarece să zicem că el afla toate poveștile la prima mână dar articolul de față nu reflectă neapărat doar experiența acestui personaj.

După ce activezi o perioadă îndelungată într-o instituție ajungi să cunoști pe toată lumea cu adevărat ca într-o mare familie: clienți, colaboratori, colegi, copiii colegilor și toate poveștile lor se împletesc în această Aventură de zi cu zi de la locul de muncă.

Bunăoară dintr-o poziție de front office am avut ocazia să cunosc nenumărați clienți dar de cele mai multe ori îmi vine în minte acest domn care așteptând pe reprezentantul de vânzări m-a învățat și pe mine câte ceva despre afacerea cu împădurire (că doar activăm în domeniul forestier!), despre soiurile de plante care fac ca un sol sterp să revină la viață și despre motivele care fac ca activitățile de împădurire cu voluntari să nu fie întotdeauna eficiente!

Însă adevărata Aventură pentru un Manager de resurse umane începe atunci când au loc recrutări în companie:

  • Când pentru postul de contabil aplică un candidat super-calificat din celălalt capăt al țării, dispus pentru relocare pentru o sumă estimată la retribuția întregului Departament Financiar din companie iar colega noastră – Director economic declară că îl vom avea în vedere doar dacă ne hotărâm să renunțăm la ea. La colega noastră nu putem să renunțăm, să fie clar!
  • Când aștepți omul la interviu iar când îl suni să verifici de ce întârzie atât de mult îți răspunde soția care îți spune că omul doarme dar îl trezește și îți spune omul cu o voce din fundul pământului că renunță la slujba propusă…
  • Când te sună un candidat care corespunde după nume, vârstă și adresă cu o rudă apropiată dar pe moment nici nu știi cum să reacționezi…oare ar fi etic să îl angajezi pe unchiul tău? Rezultatul a fost că am angajat un om care nu era rudă cu nimeni din companie și am verificat încă odată cât de mică este lumea. În acest oraș, pe aceeași stradă locuiesc doi oameni cu același nume, aceeași vârstă, aceeași pregătire profesională dar care nu știu că au un alter ego atât de aproape!
  • Când verifici puțin profilurile candidaților și dai peste poze cu tatuaje impresionante sau pozele de profil ale candidaților vin la bustul gol ca să se vadă mușchii bine lucrați, ca o carte de vizită potrivită pentru postul de muncitor care presupune un oarecare efort fizic…
  • Când unii candidați sunt plictisiți de numele lor banale precum Cristian sau Florin sau Vasile și completează cereri cu poreclele lor care includ termeni precum Boosu’ sau Barosanu’. Dacă ai completat profilul cu un tatuaj cu aripi de înger … gata interviul! Sau când candidatul include în aplicație și numele soției și primești o cerere din angajare din partea lui – să zicem – Ion și Maria Moldovan iar la telefon trebuie să faci întâi o poveste, să clarifici pentru cine este postul, cine candidează și cine este șeful în casă!
  • Când vine candidatul la interviu din altă localitate și nu cunoaște orașul și ajungi să suni la Compania de Transport Local ca să afli unde îl pui pe om să stea în stație și pe care autobuz îl urci… Aventura s-a încheiat cu bine, după vreo șase apeluri telefonice în care mi-am testat toate abilitățile de dispecer!

Până la urmă poveștile acestor oameni ne fac viața mai bogată în experiențe. Apreciem zilnic pe curierul nostru care ne ajută atât de mult încât îl tratăm ca pe un coleg. Apreciem zilnic pe colegii care vin la muncă și lasă acasă copilași singuri, nevoiți să se descurce cu școala online dar și pe aceia care vin la serviciu  împreună cu copilașii care fac școala on line prin birourile noastre.

Acești colegi și poveștile lor ne demonstrează încă o dată că vrei nu vrei, la locul de muncă se formează o mare familie iar viața bate filmul întotdeauna!

(Visited 132 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *